Virgil Popescu, ministrul desemnat al Economiei (şi Energiei) în viitorul Guvern PNL a declarat că nu este de acord cu schema de sprijin gândită de actualul Guvern pentru Complexul Energetic Oltenia.
“Nu am fost de acord cu socializarea costurilor de CO2 pentru producţia pe cărbune, poate ar trebui o schemă de ajutor pentru investiţii. Ştiu că există o schemă la Minister, ca CEO să investească în regenerabile, Craiova să treacă pe gaze”, a declarant Popescu, la audierile din Parlament.
Guvernul PSD intenţiona să introducă pentru Complexul Energetic Oltenia, al doilea producător de energie al țării, un mecanism de sprijin care va fi negociat cu Bruxelles-ul. Timp de zece ani, toți vom plăti până la 10,5 miliarde de lei, pentru a susține compania, bani din care urma să fie achitate o parte din certificatrele de emisii. CEO este afectată sever de creșterea costurilor cu certificatele de emisii pe care trebuie să le cumpere pentru a produce energie electrică. Fără acest sprijin însă, CE Oltenia intră în faliment, iar România este obligată să stingă lumina.
Pe de altă parte, la pachet cu această schema, CEO a propus şi o strategie de decarbonizare, prin care o parte din grupurile pe carbune să fie trecute treptat pe gaze, începând cu CET Craiova 2, unde acest process face deja obiectul unui studiu de fezabilitate