Cine ne mai reprezintă?

Fără nicio îndoială, cei mai mari şi mai buni ambasadori români, au fot dintotdeauna, sportivii. Un singur mare sportiv de-al nostru, a reprezentat mai cu succes ţara, decât o delegaţie de diplomaţi care abia încăpea într-un avion. Tricolorul românesc, înălţat pe marile arene olimpice, sau în marile săli sportive de pe toate meridianele, a făcut cunoscut lumii că România este o ţară a valorilor şi a marilor talente, nu doar a corupţiei, a hoţiei şi a sărăciei, aşa cum începuse lumea să ne cunoască. Sportivii români ne-au făcut cinste peste tot pe unde au fost în competiţii. Indiferent că au participat la campionate europene, campionate mondiale, sau olimpiade, sportivii noştri au triumfat, s-au făcut iubiţi şi respectaţi, chiar şi de cei care considerau ţara noastră, o cenuşăreasă a planetei. Colecţiile de medalii culese de sportivii României, au făcut invidioase şi cele mai cotate ţări, chiar urmându-ne modelele, în diferite discipline sportive. Nadia Comăneci, Lavinia Miloşovici, Andreea Răducan, Lia Manoliu, Nicolae Martinescu, Ivan Patzachin, Ion Monea, Dan,Grecu, Ilie Năstase, Gabriela Szabo, Mihai Urzică, Marian Drăgulescu, Doina Melinte, Sanda Toma, Gheorghe Gruia, Vasile Stângă, Marius Lăcătuş, Victor Piţurcă, Gheorghe Hagi, şi mulţi, mulţi, mulţi alţi sportivi au făcut să ne curgă lacrimi de bucurie în toate competiţiile în care au reprezentat cu cinste culorile tricolorului românesc. Suntem mândrii de ei, şi le purtăm tot respectul, ca fiind cei mai buni ambasadori ai României. Atunci când aceşti oameni minunaţi au făcut performanţe, sau mai înainte , când s-au pregătit, pentru a se forma ca mari viitori campioni, alta era atenţia care se acorda sportului românesc. Azi, sportul fiind târât ba pe la Ministerul Tineretului, ba pe la Ministerul Turismului, ba pe la Ministerul Educaţiei, se cam alege praful de el, iar speranţele de a mai avea mari campioni mondiali şi olimpici, sunt deşarte. Da, am zis bine! … Ceauşescu, aşa cum a fost el, dar a avut destulă isteţime şi inspiraţie de a investi în sport. A şi avut de câştigat enorm. Este uşor de imaginat ce era în sufletul lui când vedea tricolorul românesc înălţat deasupra celor din SUA sau URSS! Atunci au prins viaţă marii campioni, iar tradiţia se poartă încă şi în zilele noastre. Spun încă, fiindcă declinul sportului românesc, bineînţeles şi al speranţelor de a avea mari campioni sunt evidente. După 1990, sportul a rămas mai mereu la coada priorităţilor. Lucian Bute, un mare sportiv născut în România, luptă pentru Canada. Atunci când i se ridică steagul victoriei, nu este Tricolorul nostru, ci este al Frunzei de Arţar. Păcat. A plecat din România, precum Leonard Doroftei, precum Adrian Diaconu, ca să lupte pentru canadieni, datorită lipsei condiţiilor de pregătire. Restul lumii ştie că este canadian! Ca să vă daţi seama pe ce mâini a ajuns sportul românesc, aduceţi-vă aminte că antrenorii emeriţi ai gimnasticii, Belu şi Bitang, care au scos multe campioane europene, mondiale şi olimpice, au fost luaţi de la conducerea naţionalei de gimnastică, de către Băsescu, să îi aibă consilieri personali! Judecaţi dumneavoastră ce discernământ sau ce … interes a avut!? Totuşi, oameni cu capul pe umeri, au făcut posibil ca celebrul cuplu de antrenori să revină la conducerea lotului feminin de gimnastică, iar rezultatele nu au întârziat să apară. După cum se ştie, echipa de fete este campioană europeană! În ciuda eforturilor depuse de mulţi „binevoitori” de a termina sportul românesc, iată că izvorul talentelor nu au reuşit să-l suprime. Dovadă, Simona Halep!