Ne facem că nu ştim ce şi cum …?

Oricine ar fi la putere şi orice ar face pentru un popor, oricare ar fi acela, nemulţumiri tot vor exista. Dacă îi dai omului, mâine, ceea ce îţi cere azi, tot nemulţumit va fi a doua zi, fiindcă ar mai vrea ceva în plus. Este oarecum normal. Omul întotdeauna a dorit mai mult, pentru viaţa sa şi a celor din jurul său. Observ acum, de fapt observăm, cum acest guvern condus vremelnic de Victor Ponta, face eforturi extraordinare pentru a reda poporului ceea ce a tăiat cu nesăbuinţă, regimul, ostilul regim, Boc. Mulţi parcă nu văd asta. tot mulţi sunt aceia care parcă au uitat măsurile dure luate împotriva poporului, de regimurile conduse de Băsescu. Ba au uitat cum era pe vremea comunismului, atunci când toţi, la unison, ne plângeam, ne amăram, blestemam … În scrierile sale, un anume Maurice Halbwachs, istoric, trăitor al zilelor noastre, spune că „nimic nu este mai imprevizibil decât trecutul”. Istoria oricărui eveniment s-a scris aşa cum s-a scris la momentul respectiv, fiind completată în timp prin noi adăugiri sau modificări, după cum au apărut dovezile sau după cum a dictat şi încă mai dictează interesul. Referitor la căderea regimului comunist din România, pe care foarte mulţi dintre noi am trăit-o, au tot curs şi mai curg încă, râuri de cerneală, despre cum şi ce s-a întâmplat. Unii numesc acel eveniment, revoluţie, alţii lovitură de stat, alţii lovitură de stat cu participarea maselor populare, iar alţii lovitură de stat cu ajutorul agenturilor străine de spionaj. Problema este că în 1989 nu a avut loc doar căderea regimului comunist din România. Atunci a avut loc căderea tuturor regimurilor comuniste din Europa. De aici se poate deduce la modul cel mai indubitabil că această acţiune istorică a fost foarte bine pusă la cale de către oameni cu puteri de decizie la nivel planetar. Personal cred că soarta nu numai a României sau a Europei, ci a întregii planete s-a decis în 1988, în Malta, unde au avut loc runde de întrevederi între George Bush-senior şi Mihail Gorbaciov. Cei doi au fost artizanii unor reforme cu caracter global, care inevitabil ne-au implicat şi pe noi. Şi bine că ne-au implicat. Că au existat diferenţe de evenimente de la o ţară la alta, asta a depins de cât de draconic a fost regimul din fiecare stat. Oricum, ca la noi, la nimeni. De fapt, regimul totalitar condus de Ceauşescu a fost pe departe cel mai draconic dintre toate regimurile totalitariste, cel puţin din Europa. Un asemenea regim condus de un asemenea dictator, nu putea să renunţe la putere cu una, cu două. De aici şi vărsările de sânge, morţii revoluţiei, şi însuşi moartea dictatorilor. Fără să ne mai batem capul cu scenarii despre ce şi cum s-a întâmplat, trebuie menţionat faptul că românii aveau o nestăvilită sete de libertate. Au ieşit în stradă, s-au manifestat eroic, au sfidat dictatorul şi gloanţele. Nu toţi. Mulţi au stat ascunşi, fiindcă le-a fost teamă, şi nimeni nu poate să-i condamne. Nu oricare poate să participe la asemenea evenimente. Dezgustător este faptul că mulţi dintre cei care au stat pitiţi sau au dat colţul, azi sunt printre eroii Revoluţiei. Ruşine să le fie, după cum cinste pentru adevăraţii revoluţionari! Ce să-i faci, asta e! Totdeauna istoria s-a confruntat cu luptători şi oportunişti. Important este că schimbarea s-a produs, cum-necum, iar noi cred că nu ar mai trebui să ne mai facem atâtea probleme, ce şi cum s-a întâmplat. Binele pe care l-am dorit, a venit într-o oarecare măsură. Dacă nu am fost, sau nu suntem în stare de el, asta este cu totul o altă poveste. Să ne bucurăm ca oameni liberi, de viaţă, de schimbările aduse de democraţie. Să nu uităm, că prea mult ne-am dorit-o, şi ar fi păcat să o pierdem. Posibil este.