spot_img
28.6 C
Târgu Jiu
luni, iunie 17, 2024
Altele
    AcasăNews AlertFarmacist acuzat de înşelăciune

    Farmacist acuzat de înşelăciune

    Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Mătăsari s-au sesizat cu privire la faptul că R.N.C., de 27 ani, din municipiul Târgu-Jiu, farmacist la o farmacie din municipiul Târgu-Jiu, cu punct de lucru în comuna Mătăsari, administrată de V.B., de 28 ani, din municipiul Târgu-Jiu, a primit spre decontare reţete medicale gratuite şi compensate, eliberând medicamentele prescrise, fără să aibă încheiat contract de furnizare de medicamente şi fără contribuţie personală, cu C.A.S. Gorj, omiţând evidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate, inducând în eroare clienţii şi ascunzând sursa taxabilă, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare.  În cauză s-a întocmit dosar penal faţă de V.B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9, alin. 1, lit. a şi b din Legea 241/2005 şi faţă de R.N.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, faptă prev. şi ped. de art. 215, alin. 1 şi 2 din C.P.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!