spot_img
11.9 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 18, 2024
Altele
    AcasăNews AlertA început BÂLCIUL de la Polovragi!

    A început BÂLCIUL de la Polovragi!

    Cel mai mare bâlci din ţară este organizat şi anul acesta la Polovragi, în perioada 14-20 iulie. 600 de comercianți au închiriat spații de la primărie. Primăria nu mai primește  cereri, pentru că nu mai au spații libere pentru vânzarea de mărfuri.

    Bâlciul de Sfântul Ilie de la Polovragi a început azi  cu târgul de animale, iar în perioada 17-20 iulie va fi organizat târgul de mărfuri. Pe 19 iulie au loc  manifestări culturale, la căminul cultural:  Constantin Câslaru din Craiova şi medicul stomatolog Constantin Ioanițescu din localitate își vor lansa cărţile. Bogdan Epure, nepotul primarului din Polovragi, cu un coleg vor expune lucrări de grafică. Va fi organizată și o expoziție cu sute de fotografii şi obiecte casnice vechi. Seara va avea loc un spectacol folcloric, susținut de saxofonistul Florin Ionaș și solista Rodica Mitran.

    Manifestările din data de 19 iulie se vor încheia cu un foc de artificii. În ultima zi, 20 iulie, începând cu orele 10.30, se va desfășura o paradă a portului popular, urmată de un spectacol folcloric, cu cântece și dansuri. La aceste manifestări vor participa peste 20 de formații din Sibiu, Argeș, Alba Iulia, Vâlcea şi Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: