spot_img
9.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăPamfletDezgheţ politic

    Dezgheţ politic

    În Gorj, la bursa zvonurilor, se poate orice. Evenimentul princeps al săptămânii trecute a fost nominalizarea celor 30 de candidaţi ai PDL pentru competiţia electorală din vară. Municipiile Motru şi Târgu-Jiu au rămas în stare de aşteptate a nominalizării candidaţilor nu pentru că rezerva de cadre a partidului democrat-liberal ar fi epuizat ci pentru că este destul de greu de schimbat opţiunea electorală a locuitorilor din cele două municipii. Deşi nu votează cu conservatorii gorjenii sunt cei mai conservatori dintre olteni iar schimbarea primarilor este un exerciţiu care nu şi-a definit rezolvările în sistem democratic. Gorjenii nu înţeleg nici situaţia de criză din Europa şi pe acest interval de propagandă, acum câştigător pentru USL, dezamăgirea alegătorilor va fi maximă în primul an de guvernare al actualei opoziţii dacă aceasta va ajunge la putere. Nimic din ce promit Ponta şi Antonescu nu se va finaliza deoarece visteria naţională este goală şi posibilităţi de repunere pe şine a economiei nu sunt. Politica veştilor bune, legată de sursele de hidrocarburi de pe platforma românească a Mării Negre, sunt bancuri de adormit copii, bune doar pentru naivii care visează să fie angajaţi ca un urmă cu 50-60 de ani şi să se pricopsească cu un salariu de la stat. Politica de stânga din România a fost cocoloşită, ba chiar şifonată rău de interesele personale ale unor lider naţionali şi nu mă sfiiesc s-o spun în frunte cu foşti conducători de ţară şi de Guvern. Nici Traian Băsescu nu este un lider de dreapta, dar apartenenţa la familia dreptei europene acoperă dimensiunile autocratice ale politii actuale de la nivel naţional. România este o ţară prea mare ca să poată fi guvernată ca un land şi în acelaşi timp datorită mişcării populaţiei, poporul însuşi, este foarte greu de condus. Aceste amănunte conjugate seamănă multe greutăţi în întregul spectru politic iar această perioadă cruntă a sărăciei economice mondiale aduce partidului de guvernământ un prejudiciu de popularitate imediat şi nemeritat. Gândiţi-vă ce-ar fi însemnat falimentul României atâta vreme cât România este a şaptea ţară ca mărime din Europa. Puterea ei de vot, în interiorul Europei Unite, poate fi determinată pentru iniţiativele parlamentare valabile pentru celelalte 26 de naţiuni. Să nu uităm şi aici vom face legătura cu politica din Gorj, că în 2004, voturile gorjenilor au contribuit la prima victorie a lui Traian Băsescu. Atunci la Kremlin era Vladimir Putin. De ieri încoace acesta a revenit. Ultimii trei ani ai preşedenţiei lui Tranian Băsescu vor fi centraţi pe o bună relaţie cu vechiul şi nou preşedinte rus pentru că şi noi şi ruşii ştim ce înseamnă puterea. Tocmai de aceea răgazul de două săptămâni impus de fostul ministru al României, Mihai Stânişoară, pentru desemnarea următorilor candidaţi în fieful lui Ion Ruşeţ, reprezintă un timp suficient pentru mulţi dintre primarii în funcţie în a alege să lupte pentru politica democrat-liberală sau împotriva ei.

    Notă: Politica este arta posibilului iar interesul naţional este întotdeauna deasupra politicii. Liderii naţionali au o misiune grea atunci când este vorba de gestionarea spaţiului economic mondial. Spaţiul creează întotdeauna hegemonii.

    Te-ar mai putea interesa

    De sărbători…

    Schengen…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: