Cum veneau de la păscut, în drumul lor către târlă,
Oile se opreau zilnic să se adape la gârlă.
Cât de binefăcătoare era gârla pentru oi,
Asta poate s-o priceapă orişicare dintre voi.
Acolo mai odihneau la o umbră răcoroasă,
Să le tihnească mâncarea ca oricărui, după masă.
Mieluşeii zburdau veseli prin crâmpeiul de natură,
Parcă uitând de văpaie, de-a cojocului, căldură.
Fascinată, urmărea turma de rumegătoare,
La spectacolul lacustru oferit de-notătoare.
Lebede, raţe sau gâşte se-ntreceau în cânt şi dans,
Prin covorul alb de nuferi, prin al undelor balans.
Răcorită şi-adăpată, plecă turma înspre câmp,
Când la gârlă apăru un măgar hidos şi tâmp.
– Vreau să intru în afaceri, -le zise la doi râtani-
Am să scot din balta asta, samare grele de bani!
– Cum aşa, sunt bani în gârlă? Se mirară râmătorii,
Cum ai dovedit minunea, cum ai luat urma comorii?
– Nu bă proştilor, nu asta, vreau să fac aici un ştrand,
Chiar de mâine alungarea păsărilor, o comand!
Nuferii să-i prăpădească, să îi smulgă şi să-i taie,
Iar la adăpat aici, să nu mai prind nicio oaie!
Acum lăsaţi-mă singur să mai reflectez puţin,
Cum să fac să-ncep tăierea păduricii de anin.
Rămas singur, dobitocul privea-n jur, privea şi lacu’,
Când deodată, speriat, ţipă c-a văzut pe dracu’!
A fugit zbierând nebun, ca-n durerile de faceri,
Că nu-i mai trebuie gârlă, nu-i mai trebuie afaceri…
L-a oprit un iepuraş zicându-i: -Stai, de ce fugi,
Cum ai văzut pe satana cu urechi ca la noi, lungi?
– Lasă-mă, că-s disperat, locul meu este la târlă,
Nu mai calc pe-aici, nu-mi trebui’ niciun ştrand şi nicio gârlă!
Am văzut în lac, fârtate, un chip slut, urât la bot,
Dinţii mari, coada la fel şi urechile de-un cot!…
Gârla oilor
