spot_img
16.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăActualitateCopil de nici trei ani căzut de la etajul IV, transportat la...

    Copil de nici trei ani căzut de la etajul IV, transportat la spital de un medic anestezist și ginecolog

    Un copilaș în vârstă de doi ani și trei luni, care a căzut, ieri, de la etajul IV al unui bloc din Rovinari, s-a aflat în situația de a nu putea fi transportat la spitalul din Craiova, din cauză că în județul Gorj nu era disponibil niciun echipaj de ambulanță care să dispună de un medic.

    Până la urmă, în ambulanță a urcat un medic anestezist și altul cu specializarea ginecologie, care s-au oferit voluntari să îl ajute pe micuț să ajungă cu bine la spitalul din Craiova.

    Traian Claudiu Constantinescu, managerul general interimar al Serviciului Județean de Ambulanță Gorj, a spus că singurul echipaj cu medic era plecat într-o altă cursă cu un pacient: „Am primit o cerere de transfer al unui copil accidentat prin cădere de la înălțime către Spitalul Județean din Craiova. În momentul acela, ambulanța noastră cu medic efectua un alt transfer al unui pacient de la Spitalul Motru tot către spitalul din Craiova. Am cerut sprijin de la Dispeceratul Ambulanței Dolj și ni s-a spus că în momentul în care se va elibera un echipaj cu medic va fi trimis în întâmpinarea noastră. Între timp, medicul de gardă de la Spitalul din Rovinari ne-a transmis că este disponibil personal pentru a însoți echipajul, în condițiile în care nu avem medic. Așa s-a procedat și în ambulanța care l-a transportat p pe copil s-au aflat două cadre medicale, medic anestezist și ginecolog, care au urmărit și continuat asistența copilului până la asistența cu ambulanța de la Dolj.

    Copilul a ajuns în parametrii buni ai funcțiilor vitale la spitalul din Craiova și a fost investigat tomografic. O situație ca aceasta în care timpul este un factor foarte important a fost soluționată în acest fel, cu resursele pe care le avem“.

    Doar patru medici la Ambulanța Gorj

    În prezent, doar patru medici își desfășoară activitatea în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Gorj: „Este un singur medic pe tură, având în vedere situația noastră de mai mult timp, și anume că activăm doar patru medici. Eu pot să efectuez gărzi doar în weekend. De asemenea, și o altă colegă de la Dispeceratul integrat, care este în concediu de odihnă, poate efectua doar gărzi, nu și ture de zi. Din acest motiv, funcționăm cu un număr mic de medici, mai ales în cazul unor transferuri intraspitalicești și, în acest fel, indisponibilizăm un medic, poate singurul de pe tură din județ“, a mai spus medicul Traian Claudiu Constantinescu.

    Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a organizat concurs pentru ocuparea a șase posturi de medic, dar nu s-a înscris nimeni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: