spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 27, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesLucrări de modernizare la DJ 675 C

    Lucrări de modernizare la DJ 675 C

    Vor avea loc lucrări pentru modernizarea Drumului Județean 675C. Acesta își are originea în DN 67B, ce traversează localitățile Târgu-Logrești, Popești, Bustuchin, Poiana Seciuri, Seciurile, Roșia de Amaradia, Becheni, Corșoru, Alimpești, Sârbești, Ciupercenii de Olteț, până în DN 67. Se propune consolidarea marginii de drum de la kilometrul 27+980 la kilometrul 28+124 cu piloți cu diametrul 1,08 metri. Lucrările vor fi demarate în această vară, iar bugetul este de peste 4,1 milioane de lei. Lucrările sunt finanțate de către Consiliul Județean Gorj.

    „Lucrările de consolidare margine drum km.27+980 – km.28+124 – piloți diametrul 1,08 m se încadrează în proiectul „Modernizare drum județean (675C), cu originea în DN 67B, ce traversează localitățile Târgu Logrești, Popești, Bustuchin, Poiana Seciuri, Seciurile, Roșia de Amaradia, Becheni, Corșoru, Alimpești, Sârbești, Ciupercenii de Olteț, pâna în DN 67” care se implementează în baza contractului nr. 821 din 14.12.2017, în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6: Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de Investiții: 6.1. Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale. Contractul de finanțare nr. 821 din 14.12.2017 a fost semnat între Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în calitate de Organism Intermediar și Unitatea Administrativ Teritorială – Județul Gorj, în calitate de Beneficiar. Realizarea de ”lucrări de consolidare margine drum km.27+980 – km.28+124 – piloți diametrul 1,08”, are drept scop: ● îmbunătăţirea situaţiei actuale a infrastructurii din cadrul spaţiului rural; ● ameliorarea accesului la reţeaua de drumuri naţionale ce fac legătura cu acest drum judeţean; ● ameliorarea accesului la alte obiective economice şi turistice din zonă. • rectificarea în plan, în profil transversal, a elementelor sectorului de drum existent şi eliminarea punctelor periculoase, dacă este cazul; • modernizarea structurii rutiere; • amenajarea acostamentelor; • rezolvarea scurgerii apelor prin amenajarea de rigole şi şanţuri de colectare şi dirijare a apelor pluviale în zona consolidărilor; • amenajarea podeţelor în scopul asigurării preluării şi scurgerii apelor pluviale; Prin finalizarea acestor lucrări de consolidare margine drum km.27+980 – km.28+124 – piloți 1,08m, locuitorii din zona drumului vor beneficia de condiţii optime de deplasare rutieră, fără a întâmpina greutăţi în deplasările zilnice în anotimpurile ploioase”, conform CJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: