spot_img
Altele
    AcasăActualitateMedicul ce a prejudiciat Spitalul Judeţean cu 150.000 lei, la judecată

    Medicul ce a prejudiciat Spitalul Judeţean cu 150.000 lei, la judecată

    Spitalul Judeţean Târgu-Jiu se află în plin proces de judecată cu un doctor cardiolog care a refuzat să lucreze în unitatea spitalicească, după finalizarea rezidenţiatului. Deşi îşi asumase această obligaţie prin contract, medicul Gabriel Hortopan a refuzat categoric să lucreze în spitalul de la Târgu-Jiu, pe motiv că aici sunt condiţii de muncă precare. În momentul de faţă, cadrul medical îşi desfăşoară activitatea la Spitalul Clinic din Craiova.

    Contractul medicului, desfăcut pentru neprezentare

    Medicul a susţinut examen în trecut, obligându-se prin contractul de rezidenţiat încheiat cu Spitalul Judeţean Târgu-Jiu să presteze servicii pentru această unitate un număr egal de ani cu aceia în care i s-a plătit pregătirea. Cunoscând oportunităţile din Spitalul Clinic de la Craiova, medicul a cerut suspendarea contractului de muncă de la Târgu-Jiu, începând din luna martie a anului 2013. Spitalul i-a desfăcut contractul de muncă, iar acesta a contestat în instanţă decizia. „ Domnul doctor Gabriel Hortopan nu şi-a onorat contractul iniţial care prevedea ca după terminarea rezidenţiatului să activeze ca medic specialist in spitalul nostru. Drept urmare, i-a fost reziliat contractul pentru neprezentare la serviciu, iar în momentul de faţă ne aflăm în judecată cu dumnealui pentru recuperarea prejudiciului creat prin nerespectarea clauzelor contractuale”, a declarat Tiberiu Tătaru, manager Spitalul Judeţean Târgu-Jiu.

    „Un doctor mai are şi drepturi”

    Doctorul cardiolog a contestat decizia de sancţionare, procesul judecându-se la Tribunalul Dolj. Acesta este decis să nu se întoarcă niciodată la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu , susţinând că aici există condiţii precare de muncă. „Eu am solicitat suspendarea contractului de muncă pentru că nu am fost mulţumit de condiţiile din spital. (…) Eu am făcut un rezidenţiat de 6 ani, dar 2 ani am stat fără post (…). Dacă statul consideră că eu trebuie să dau banii înapoi, o să fac şi asta. Dacă nu, nu îi dau. Să ştiţi că un doctor, pe lângă obligaţiile din contract, mai are şi drepturi, cum ar fi cele de bune condiţii de muncă, iar în cazul meu nu mi s-au oferit”, a declarat anterior Gabriel Hortopan, medic cardiolog la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova.

    Nu există cale amiabilă

    Conducerea spitalului susţine că în astfel de situaţii singura metodă de soluţionare a problemei este instanţa. „Procesul respectiv este iniţiat de pe vremea fostei conduceri a spitalului, eu am avut o singură întâlnire cu domnul doctor, prin care mi-a solicitat în mod amiabil să reuşim să ajungem la o soluţie, dar Legea Sănătăţii nu prevede o înţelegere amiabilă în astfel de situaţii”, a mai precizat Tiberiu Tătaru, manager Spitalul Judeţean Târgu-Jiu.

    Dacă va pierde procesul, cardiologul va returna spitalului banii plătiţi în perioada rezidenţiatului, respectiv peste 150.000 de lei.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: