spot_img
21 C
Târgu Jiu
marți, iunie 18, 2024
Altele
    AcasăEconomicLeul merge pe gheaţă subţire

    Leul merge pe gheaţă subţire

    Peste câteva zile, când vor fi anunţate rezervele valutare, vom vedea cât a costat BNR menţinerea leului sub pragul de 4,4. Până atunci presiunea pe cursul de schimb va persista, datorită scumpirii banilor pentru statele din euro-zonă, care se împrumută tot mai greu, în vârtej intrând şi Franţa sau chiar Germania, ultima nereuşind să îşi plaseze în întregime o emisiune de obligaţiuni.

    Statele de la „marginea” Europei vor suferi la rândul lor, prin reintrarea în recesiune. Prima victimă a apărut deja. Se numeşte Ungaria iar ratingul său a fost coborât de către Moody’s la categoria „gunoi” (junk). Standard & Poor’s amânase o decizie privind modificarea calificativului ţării, după ce guvernul de la Budapesta acuza înmulţirea atacurilor speculative asupra forintului, care revenea spre 318 unităţi/euro. Un comunicat oficial afirma că retrogradarea este „nefondată din punct de vedere profesional” şi se încadrează într-o serie de „atacuri financiare împotriva Ungariei”. Eforturile BNR au redus semnificativ deprecierea leului, în timp ce zlotul polonez a pierdut aproape 3,7%. Pe parcursul săptămânii, cursul a fluctuat între 4,3577 şi 4,3620 lei, maximul acestui an, care a fost înregistrat vineri, într-o şedinţă, în care, conform dealerilor, BNR ar fi intervenit din nou, în momentul în care euro urca din nou spre 4,37, astfel că închiderea s-a realizat la 4,3620-4,3640 lei. Cursul dolarului a crescut de la 3,2215 la 3,2926 lei iar cel al francului elveţian de la 3,5230 la 3,5545 lei. În piaţa la termen de la Sibiu, preţurile pe decembrie ale euro au coborât de la 4,3848 la 4,341, investitorii înţelegând, probabil, că BNR nu va lăsa cursul să treacă, cel puţin în acest an, peste 4,38 lei. Pe martie tranzacţiile s-au realizat la 4,355-4,392, pe iunie la 4,384-4,3999 iar pe septembrie la 4,4 lei. Pe pieţele internaţionale, situaţia bugetelor statelor membre ale zonei euro devine critică, datorită scumpirii constante a creditării. Aceasta a făcut ca Germania să nu reuşească să plaseze decât 60% dintr-o emisiune de obligaţiuni în valoare de 6 miliarde euro în timp ce Italia a atras 8 miliarde euro la şase luni, la cea mai mare dobândă din august 1997, de 6,5%, aproape dublu faţă de cea de la finele lui octombrie, care a fost de 3,5%, în timp ce randamentele la zece ani urcau la 7,81%. Presiunea asupra Italiei se va menţine, fiindcă la începutul lui februarie vine scadenţa pentru o emisiune de acum zece ani, în valoare de 26 miliarde euro. În aceste condiţii, euro se deprecia de la 1,3540, la începutul săptămânii, la 1,3213 dolari, la finele ei. Iar posibilitatea ca recesiunea să revină în euro-zonă ar putea să scadă şi mai mult atractivitatea euro, datorită reducerii dobânzilor de către BCE. Pe sibex.ro, euro cobora pe decembrie de la 1,3562 la 1,3225 iar pe martie de la 1,3553 la 1,3255 dolari. Uncia de aur cobora pe decembrie de la 1.720,3 la 1.675,1 dolari iar pe februarie de la 1.707 la 1.676,8 dolari.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!