Dă Doamne, potop, cu flăcări de foc!

Dintotdeauna, din moşi-strămoşi, oamenii s-au rugat la Dumnezeu, să plouă. Sau, de la caz la caz, oamenii s-au rugat să se oprească ploile, atunci când ele cădeau necontenit, provocând inundaţii şi distrugând recoltele şi casele. Dependent sau nu, de ruga oamenilor, ploile au venit. Mai mult decât atât, s-au statornicit şi se pare că nu vor să mai plece. În acest caz, românii şi poate că nu numai ei, s-au împărţit în trei categorii. Unii care vor să plouă în continuare, la greu, adică cei de la hidrocentrale, unii care vor să contenească ploile, dar să revină la momentul potrivit, adică agricultorii şi cei care vor să fie secetă fără oprire, adică minerii şi termoenergeticienii. De ce vor fiecare în felul lor, nu este greu de înţeles, aici pliindu-se bine zicala „fiecare de ce-l doare”. Referindu-mă strict la ce-i doare pe cei mai mulţi dintre gorjeni, putem spune că aceştia au învăţat să iubească seceta, chiar arşiţa, cea care a înspăimântat dintotdeauna. Bine, orice fenomen extrem nu este de dorit, dar parcă atunci când ia foc pământul, pare mai îngrozitor ca în orice altă situaţie extremă. Totuşi, incredibil dar adevărat, marea parte a gorjenilor şi o bună parte a oltenilor, aşteaptă seceta ca pe un dar ceresc. Ploile au favorizat bunul mers al hidrocentralelor, dar şi al eolienelor, datorită curenţilor de aer, specifici precipitaţiilor, dar au îngropat aproape total, termocentralele. Treaba este clară; nu produci, nu vinzi, nu câştigi. În cazul acesta, nu ai cu ce plăti angajaţii, nu ai cu ce să te întreţii. O secetă, chiar cumplită, ar fi darul cel mai de preţ, pe care l-ar putea primii acum, oamenii acestor locuri. Subţierea săptămânii de lucru, amplificată cu concediile fără plată, conduce implicit la subţierea veniturilor salariale şi la dramele din familiile muncitoreşti. Datori vânduţi pe la bănci, minerii şi energeticienii intră în panică, fără ieşire. Imposibilitatea de a nai face faţă băncilor, îi duce în pragul disperării. Mai în gând, mai glăsuind, oamenii au ajuns în situaţia de a chema seceta, de a face rugă în acest sens. Trăirăm s-o mai auzim şi pe asta: „Dă Doamne, potop, cu flăcări de foc!”.