Ecoul ideii de regionalizare

În anii 80 ai secolului trecut, cu circa un … cincinal înainte de Revoluţie, într-un ziar al vremii, de altfel cel mai titrat din vreo trei-patru care erau de toate, apărea scris cu litere de-o şchioapă „FALSIFICAREA CONŞTIENTĂ A ISTORIEI, SUB EGIDA ACADEMIEI UNGARE DE ŞTIINŢE” . Ziarul „Scânteia”, cotidian al defunctului CC al PCR, aducea critici foarte dure instituţiei maghiare pentru că elaborase o lucrare amplă, însoţită de o hartă, în care Ungaria era prezentată ca fiind de drept, cea mai mare ţară a Europei, revendicând ţinuturi din toate ţările învecinate, inclusiv din România. Mai altfel spus, Ungaria invita ţările care-i „furaseră” teritoriile, să i le dea înapoi. Deşi unele ţări făceau parte precum Ungaria, din blocul comunist, şi implicit din blocul militar antagonist NATO, respectiv Tratatul de la Varşovia, regimul comunist de la Budapesta nu s-a sfiit să facă aluzii făţişe la state precum URSS, România, Iugoslavia, sau cu bătaie ceva mai lungă, Bulgaria, despre o râvnită retrocedare. Nu se ştie cum au reacţionat liderii comunişti, „tovarăşii” vremii, dar circula prin popor, că pe Ianos Kadar, liderul maghiar de la aceea vreme, l-ar fi „băgat în şedinţă” la Varşovia, ba mai mult decât atât, l-ar mai fi şi „ciufulit”, oleacă. Regimurile de la Budapesta, dinainte şi după 1989, au tot întărâtat enclava din Carpaţi cu privire la o autonomie, sau chiar la o eventuală independenţă. Chiar şi acum câteva zile, „dorinţa arzătoare” s-a simţit tocmai în Londra, printr-o manifestaţie, care încerca sensibilizarea Regatului. Bineînţeles că emoţiile nu s-au produs, populaţia britanică, dar şi conducerea de la Londra având cunoştinţe despre temeinicia Tratatului de la Helsinki. Alimentarea şovinismului din Ţinutul Secuiesc, i-a ţinut tot timpul în priză pe locuitorii de acolo, de altfel nişte oameni cumsecade şi destul de paşnici. Întotdeauna ideea de autonomie le-a venit din manipulări interioare, mai mult sau mai puţin evidente, dar spre marea lor surpriză, de această dată „ideea” le-a venit taman de la Bucureşti! Nici nu sperau ei vreodată la acest „ajutor” numit Regionalizare. Regimul de la Bucureşti, una şi nimic, vrea în ruptul capului să împartă România în regiuni. De fapt nu se ştie exact în ce anume, în judeţe mai mari, în regiuni istorice, în regiuni „impuse”, în neo-regiuni, în euroregiuni, în provincii, în enclave, în cnezate, în voievodate, în …, ce anume cu siguranţă nici ei nu ştiu prea bine. Ţelul lor a fost prea bine înţeles de către norod, dar se pare că şi de către reprezentanţii UE, care ne-au transmis că Uniunea nu a condiţionat alocarea unor fonduri, cu împărţirea României în regiuni, fie ele istorice sau născocite peste noapte. Este destul de lesne de înţeles că dată fiind starea de fapt, UDMR-ul este pe firul roşu cu Budapesta, dar şi cu bâta printre gard, în arcul interior al Carpaţilor. S-ar putea deduce că şi slugărnicia (sau viclenia) UDMR în relaţia cu Puterea, slugărnicie care a condus la situaţia dezastroasă din peisajul economic şi social al României, a facilitat ideea de regionalizare. Probabil, condiţia a fost pusă din capul locului, atunci când s-a creat majoritatea la guvernare. Liderii opoziţiei au taxat ca atare intenţiile puterii, prin declaraţii tranşante şi mai expresive ca oricând, ştiind unde vrea să se ajungă, având în vedere anul preelectoral în care ne aflăm. Românii privesc cu mult scepticism spectacolul caragialesco- machiavelic, care se joacă acum pe scena politică internă, fiind interesaţi, contrar obiceiului, mai mult de căderea cortinei, decât de continuarea „piesei”.