Mişeleşte îmi spuneţi…adio!

Sunteţi prea puţini şi veţi rămâne şi mai puţini în lumea asta care se vrea culturală. Pe zi ce trece veţi auzi că a mai plecat cineva iar frunzele vor cădea una câte una pentru că vor şti că trebuie să părăsească pomul acesta năpădit de …omizi. Şi mişeleşte veţi spune „Adio” bucurându-vă, voi, păsări de pradă, căci va rămâne acest copac al vieţii numai bun de „prăduit”, aşa cum l-aţi vrut de fiecare dată. Am început acest editorial metaforic ştiind că „băieţii deştepţi” vor înţelege rândurile de mai sus. Viorel Gârbaciu, titanul Viorel Gârbaciu va părăsi copacul după 15 ani în care a făcut faţă cu brio tuturor celor care au vrut să-l doboare din rădăcini. Scriu despre Viorel Gârbaciu pentru că m-a impresionat ca om, ca profesionist, ca artist, ca tot. Un tot ce ar fi putut să strângă bine mersi toate instituţiile culturale într-o mână şi să le facă să devină mai mult decât viabile. Un om care a ştiut să fie om chiar şi când oamenii de lângă el uitaseră demult ce înseamnă omenia. În 15 ani de activitate Şcoala Populară de Artă a fost puntea de legătură între străinătate şi Gorj, între oamenii de cultură din afară şi miezul cultural de aici, din judeţul lui Brâncuşi. Şi asta datorită lui Viorel Gârbaciu care a ştiut că relaţiile trebuie întreţinute aşa cum s-au născut, fără a aduce o adăugire negativă. Şi s-au menţinut în timp şi se vor menţine iar Şcoala Populară de Artă de aici va rămâne aşa cum o ştim numai datorită relaţiilor înfăptuite de Viorel Gârbaciu. Şi spun asta fără teama de a fi criticată…L-am cunoscut pe Viorel Gârbaciu din ipostaza mea de jurnalist şi după cum spuneam m-a impresionat ca om, ca specie de om care nu uită să râdă chiar şi când sufletul plânge sau chiar jeleşte. A ştiut că numai aşa va obţine laurii şi i-a obţinut cu uşurinţă, demonstrându-le acelora care i-au criticat activitatea cum se „activează” în acest domeniu. Vorbeam la începutul editorialului de prădători şi sunt destui pe semne că nici nu a ieşit la pensie că postul de director este râvnit de zeci de astfel de „muritori”. Mă întreb ce interese şi ce „veleităţi” vor trebui să aibă aceşti culturalizaţi care vor vrea să apuce postul? Mă întreb cine va putea oare să cuteze să ia locul unui astfel de om, care a dăruit prin esenţa lui tot ce s-ar fi putut dărui Gorjului? Mă întreb şi cred că risc ca aceste întrebări să rămână fără răspuns. Până atunci ei, din umbră, vor spune mişeleşte, cu zâmbetul pe buze… „Adio!” iar noi vom rămâne să depănăm amintiri frumoase cu Viorel Gârbaciu conştienţi fiind că vremurile de demult nu se vor mai întoarce niciodată! Respectul nostru pentru munca dumneavoastră domnule Viorel Gârbaciu!