Perenitatea unui sistem putred

Caracatiţa din fotbalul românesc, pe întreg ansamblul său, este atât de bine pusă la punct, vorbind în sensul rău al cuvântului, încât numai o gândire fantezistă poate să-şi imagineze că lucrurile vor putea vreodată să intre pe un făgaş normal şi binefăcător fotbalului. Acest sistem cu mandate la infinit ale granzilor din fotbal, este atât de păgubos, încât duce la o putreziciune ce contaminează întreg sistemul, fiind foarte greu de înlăturat. Viesparul creat de Dumitru Dragomir la Liga Profesionistă de Fotbal – LPF, pe lângă faptul că este de o încrengătură penibilă, mai produce şi nişte regulamente dubioase, în aşa fel încât nimeni nu mai înţelege nimic, toate articolele şi aliniatele fiind puse în coadă de peşte. Cu toate acestea, Corleone pare de neschimbat, mai mult decât atât, mai şi declară de câte ori are ocazia, că el este „pe viaţă”, nimic şi nicicând, neputând să-l răstoarne. Dacă a îndrăznit cineva să pună doar problema schimbării lui, imediat s-a transformat în fiară, invocând că dacă cineva îndrăzneşte să se lege de „familia” lui, va riposta cu o forţă de neimaginat. Vă închipuţi ce metode are la îndemână fostul şef al echipei de fotbal a miliţiei comuniste, din moment ce au fost reduşi la tăcere toţi patronii de cluburi, inclusiv nestăvilitul Gigi Becali, sau chiar Marin Condescu, un personaj destul de rodat în multe. Un alt specimen, pe o poziţie mult mai gravă, este preşedintele Federaţiei Române de Fotbal – FRF, Mircea Sandu. Avându-l de la început de mandat ca vicepreşedinte pe Dragomir, este foarte uşor de înţeles că nu a făcut altceva decât un joc în struna vicelui. Apăruse acum câţiva ani un conflict între cei doi, dar s-a stins din prima, bineînţeles tot datorită metodelor destul de eficace ale lui Mitică de la Ligă. Să ocupe două funcţii în acelaşi timp, cea de şef al LPF, şi preşedinte al FRF, nu este posibil, la fel cum nu este posibil a ocupa funcţia de preşedinte al României şi totodată cea de prim-ministru al Guvernului, dar este destul de posibil să conduci şi una şi alta în mod indirect, aşa cum de altfel, este uşor de observat. Efectele sistemului cu mandate „fără număr”, sunt destul de vizibile. Fără a mai intra în amănunte despre corupţie, arestări, delegări la comandă etc., să urmărim doar evoluţia echipelor de club în cupele europene, care din spaima granzilor Europei, au ajuns ciuca bătăilor în aceste competiţii. Parcursul echipei naţionale este la fel de jalnic. Pe lângă faptul că rezultatele pe ansamblul lor sunt la limita modestiei, după ultimul meci susţinut în deplasare în faţa Paraguayului, în care România a fost învinsă, plasarea în grupele valorice pentru preliminariile viitorului Campionat Mondial, este jalnică! Locul patru … Cum este posibil ca regulamentul să le permită fotbaliştilor să-şi ia liber dacă vor, la un meci de o asemenea însemnătate, poate vor răspunde cândva, cei bătuţi în cuie pe fotoliile de şefi ai fotbalului românesc. Oare să fie atât de reduşi la minte încât să nu-şi dea seama nimeni din fotbal, că partida cu echipa lui Roche Santa Cruz , nu a fost deloc amicală, nu-mi vine să cred! Să laşi liberi (cugetători) pe Mutu, Marica, Raţ, Săpunaru, la un meci hotărâtor de a avea încă o echipă tare în grupă sau nu, poate fi calificată ca o dobitocie, ca o prostie crasă. În atare situaţie într-un sistem sănătos, demisia sau demisiile erau iminente. La noi, nici vorbă de aşa ceva. Acest sistem putea fi doborât atunci când a candidat Gică Popescu pentru preşedinţia FRF. Dar nişte voturi de atunci acordate „totuşi” , au decis viitorul fotbalului românesc…