Tributul Jiului

Fără să producă inundaţii, fără vârtejuri sau valuri înspăimântătoare, ci, dimpotrivă, mai liniştit ca niciodată, Jiul parcă nu se mai satură luându-şi tribut tinere vlăstare. Timp de circa două săptămâni, Jiul a înghiţit în apele sale nu mai puţin de trei vieţi, tineri elevi. Chiar dacă evenimentele au fost mult mediatizate în acest interval de timp, vreau să amintesc că prima victimă, de fapt primul suicid a fost o elevă eminentă, Raluca Drăguşin, care inspirată din nişte cărţi pe care le primise cadou de ziua ei, a trecut în lumea nefiinţei aruncându-se în Jiu cu un ghiozdan plin cu pietre, în spate. Eleva fusese admisă la cinci facultăţi din Anglia, datorită inteligenţei sale ieşite din comun. Repetând macabrul scenariu, la scurt timp după Raluca, un alt elev tot din Târgu-Jiu, a recurs la acelaşi gest necugetat, lăsând în urmă o durere nemărginită şi multe semne de întrebare, tot la fel ca în cazul Ralucăi. Cel de-al treilea tribut dat Jiului, tot din rândul elevilor, a fost un tânăr din Rovinari, de asemenea tot elev. El nu s-a sinucis, dar după ce s-a aruncat în apă fiind la scaldă, nu l-a mai văzut nimeni, decât fără suflare. Un al patrulea caz era pe cale de a se produce, tot cu un alt elev din Târgu-Jiu. Din fericire planul său nesăbuit nu a mai apucat să fie finalizat, pentru că a fost depistat la timp de nişte poliţişti care se aflau prin zonă. Elevul de clasa a VIII-a avea în plan să-şi ia zilele după acelaşi scenariu, asupra lui găsindu-se un rucsac plin cu pietre. Ionuţ Achim, rămăsese corigent la geografie, dar conducerea şcolii consideră că nu acesta ar fi fost motivul teribilei tentative, el nefiind persecutat nici la şcoală nici de către părinţi. Acum Inspectoratul Şcolar Judeţean distribuie chestionare prin şcoli pentru a vedea stările prin care trec elevii şi a concluziona ce anume îi determină să purceadă la asemenea acte nesăbuite. Copilul va fi consiliat în continuare de un psiholog al IPJ. Dureros, foarte dureros ceea ce se întâmplă. Tineri în floarea vârstei, din motive numai de ei ştiute, se duc în ghearele morţii, parcă într-un macabru spectacol. De ce recurg aşa de simplu şi nonşalant la asemenea acte, trebuie să dea cineva un răspuns. Poate psihologii. Sau poate ei, tinerii, la un dialog mai frecvent, pot să spună ce au de spus, ce anume îi nemulţumeşte, sau care ar putea fi izvoarele cumplitelor porniri. Un dialog, mai întâi de toate, un dialog intens ar trebui să existe între părinţii copiilor şi cadrele didactice. Cu siguranţă dialogul ar fi constructiv. Dar, din varii motive, acest dialog lasă de dorit. Sunt părinţi, nu neapărat cei ai copiilor decedaţi, care nu trec pe la şcoală cu anii, sau chiar deloc, motivând că ei au trimis copii la şcoală să înveţe, nu să se ocupe de altceva. Toată lumea îi trimite să înveţe, dar nu este suficient doar să-l trimiţi, trebuie să te mai şi interesezi de el. Repet, nu mă refer la părinţii elevilor înecaţi în Jiu, mă refer în general la toţi cei care au copii la şcoală. Să înveţe şi să accepte ideea de comunicare. Poate că şi cadrele didactice sunt mai irascibile din cauza salariilor mult prea reduse, şi a altor neajunsuri, dar o legătură permanentă între părinţi şi profesori nu ar mai face posibile cu siguranţă, asemenea evenimente. Jiul nu cere tribut decât doar în basme, dar nici nu se poate opune acţiunilor sinucigaşe ale oamenilor. Fie ele, tinere vlăstare …