spot_img
3.9 C
Târgu Jiu
miercuri, decembrie 4, 2024
Altele
    AcasăNews AlertDrumul ce face legătura între Târgu Jiu și Drăgășani, în stare de...

    Drumul ce face legătura între Târgu Jiu și Drăgășani, în stare de degradare avansată

    Liderul PSD Gorj, Mihai Weber, cere finanțare pentru reabilitarea drumului național 67B. „Am depus o nouă solicitare, de această dată adresată noului ministru al Transporturilor, privitor la reabilitarea drumului național 67B. Un drum de o importanță strategică, ce traversează patru județe, cu o lungime de peste 178 de km (din care circa 40 de km străbat teritoriul județului Gorj) este într-un stadiu de degradare avansată, ajungând ca, pe anumite porțiuni, să reprezinte un real pericol pentru conducătorii auto. Este doar unul dintre motivele pentru care i-am cerut noului ministru al Transporturilor să răspundă la următoarele întrebări:
    Care este motivul pentru care nu s-a emis ordinul de începere a lucrărilor de reabilitare, în ultimul an?
    De ce nu se execută lucrările de reparație curente la acest drum, de către administratorul legal (CNAIR), care are obligația legală de a-l întreține?
    Care este motivul pentru care acest drum a fost lăsat să ajungă într-un stadiu atât de avansat de degradare?
    Care sunt măsurile pe care le va dispune pentru remedierea acestei situații grave, care pune în pericol viața conducătorilor auto?
    Indiferent de răspunsul pe care îl voi primi la solicitarea trimisă domnului ministru, în calitatea mea de parlamentar de Gorj, voi depune un AMENDAMENT la LEGEA BUGETULUI, prin care să fie prevăzute sumele necesare pentru demararea acestui proiect, în regim de urgență”, a transmis deputatul Mihai Weber.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!