spot_img
Altele
    AcasăNews AlertHandbaliștii iertați la bani!

    Handbaliștii iertați la bani!

    Șeful secției de handbal de la Energia, Doru Geamănu au primit o veste înainte de sărbători. „Din păcate, nu vine Moş Crăciun la băieţi, sacul e cam gol, sacul de puncte este gol şi nu vine cu nimic în plus”, spune șeful secției de handbal, Doru Geamănu. Însă asta e vestea rea, însă sunt și vești bune, salariile au fost deblocate. Trei victorii la rând au fost de ajuns pentru a șterge cu buretele evoluția modestă a echipei din turul de campionat. „Vine Moșul cu ceea ce merită jucătorii în momentul de faţă, merită să-şi ia salariile întregi, ţinând cont de ultimele trei etape. Li s-au deblocat banii şi îşi vor lua salariile întregi, ţinând cont că vin şi sărbătorile şi fiecare vrea ca atunci când vin sărbătorile să fie mai mulţi bani în casă. Au avut două luni salariile la jumătate. Au primit o parte şi urmează să primească şi restul până la sărbători. Cardul va fi plin de sărbători, dar asta nu înseamnă nici un fel de bonus, înseamnă drepturile salariale prevăzute în contractul fiecăruia”, a fost mesajul care în vestiar a fost primit cu urale de handbaliști. Așadar, handbaliștii au fost iertați, iar aceștia vor avea din nou cardurile pline… Însă, impresia lăsată de echipă în acest an nu este una bună, lucru recunoscut și de șef. „A fost un an foarte greu, mai ales din cauza că începutul de campionat a fost foarte greu, cu rezultate total nesatisfăcătoare pentru noi. Am reuşit pe final să dregem cât de cât busuiocul cu aceste trei victorii în ultimele două etape şi meciul de Cupa României”, a mai spus Geamănu. Acesta are și o justificare la evoluția neconvingătoare a echipei. „Echipa noastră este în revenire de formă, poate să acumuleze mai multe puncte în returul campionatului, începutul de campionat a fost un accident, poate şi din cauza multiplelor accidentări de la începutul campionatului, din cauza lipsei de omogenitate în rândul jucătorilor prin numărul mare de jucători străini care au fost, a trebuit să treacă o perioadă lungă până să se închege această echipă, până relaţiile de jos să se formeze şi echipa să înceapă să se exprime aşa cum s-a exprimat în ultimele etape, adică bine”, a mai declarat Geamănu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: