spot_img
14.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertOlguţa Vasilescu, REŢINUTĂ de procurori

    Olguţa Vasilescu, REŢINUTĂ de procurori

    vasilescu

    Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Lia Olguţa Vasilescu a fost reţinută, fiind acuzată de luare de mită (4 infracțiuni), folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (3 infracțiuni) şi spălare de bani.

    „În cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulți oameni de afaceri au fost determinați de candidatul Vasilescu Lia Olguța, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. În scopul obținerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influența pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic. ‘Donațiile’ respective, estimate la 135.907 euro, făcute în condițiile de mai sus, s-au concretizat atât în realizarea de materiale electorale, dar și pentru organizarea unor spectacole în susținerea campaniei inculpatei. Materialele respective au fost folosite de inculpată, cunoscând că provin din săvârșirea infracțiunii de folosirea autorității sau influenței în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Într-un context diferit, în cursul anului 2014, inculpata Vasilescu Lia Olguța a pretins și primit de la mai mulți oameni de afaceri, pentru și printr-o asociație non profit, cu titlu de mită, suma totală de 544.209, 33 lei, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

    Concret, în perioada respectivă, inculpata Vasilescu Lia Olguța, direct sau prin intermediari, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, a solicitat oamenilor de afaceri care aveau în derulare contracte cu Primăria Craiova, să efectueze sponsorizări către asociația reprezentată de inculpata Popescu Elena Daniela, în vederea efectuării unor lucrări de reabilitare a fațadelor unor clădiri din municipiul Craiova.

    Oamenii de afaceri au acceptat solicitările formulate de inculpata Vasilescu Lia Olguța în considerarea atribuțiilor pe care aceasta le avea în calitate de primar, pentru a nu întâmpina din partea edilului dificultăți în buna desfășurare a contractelor, în efectuarea plăților și în recepționarea lucrărilor.

    De asemenea, edilul a beneficiat în mod direct de avantaje nepatrimoniale constând în acumularea de capital electoral, aspecte invocate deja în spațiul public într-o emisiune televizată din data de 02 martie 2016”, precizează DNA.

    Te-ar mai putea interesa

    3 COMENTARII

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: