spot_img
14.8 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăNews AlertPatru tineri reținuți, pentru scandal

    Patru tineri reținuți, pentru scandal

    La data de 19 aprilie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj,

    Patru tineri, cu vârste cuprinse între 28 şi 36 de ani, toţi din municipiul Motru, au fost reținuți pentru 24 de ore sub acuzația de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii şi liniştii publice.

    „Aceştia, în noaptea de 18/19 aprilie, în timp ce se aflau în incinta unui local public, din Motru, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică, constând în exercitarea de acte de violență asupra unui tânăr, de 20 de ani, din localitate, căruia i-ar fi provocat leziuni care au necesitat transportul și internarea acestuia la spital. Cei în cauză au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri legale, fiind dispusă luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 20 aprilie“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: