– Rep. ÎnaltPreasfințite Mitropolit, de fiecare dată când săvârșiți slujba Sfintei Liturghii și sfințiți sau resfințiți o biserică, parcă citesc pe chipul Dumneavoastră Părintesc o lumină a împlinirii duhovnicești, așa este?
– Întotdeauna când se sfinţeşte o biserică este un prilej nu numai de bucurie, dar este şi un moment cu totul deosebit de sfinţire a vieţii şi a sufletelor noastre, pentru că am constatat că o biserică nu se sfinţeşte întotdeauna prea ușor, pentru că trec generaţii de oameni şi abia apucă unii de a trăi asemenea evenimente unice! De aceea, când se târnoseşte biserica, participă oameni de pretutindeni, pentru că se ştie că la asemenea momente Dumnezeu revarsă asupra noastră bogăţii nemăsurate şi daruri nemărginite!
– Rep. Deci, căutăm tronul Lui Dumnezeu, pe care îl aflăm în altarul bisericii?
– Cu această ocazie, noi trecem prin sfântul altar, iar acesta e unicul moment când un credincios trece prin locul sfânt al bisericii, se închină la Sfânta Evanghelie, sărută sfânta masă şi trece mai departe prin acest spaţiu sfânt, pe care noi îl considerăm şi credem că este tronul Lui Dumnezeu! Aşa cum se spune la rugăciune că cerul este lăcaşul Lui Dumnezeu iar aşternutul picioarelor Lui este pământul, sfântul altar este locul unde sălăşluieşte Dumnezeu!
– Rep. Dar, liniștea aceea binecuvântată din sfântul altar seamănă cu glasul Lui Dumnezeu?
– În Vechiul Testament, când Dumnezeu a dorit să locuiască în mijlocul poporului, a poruncit lui Moise ca să facă un altar şi acest altar era aşezat în mijlocul taberei unde locuiau toţi iudeii. De acolo se auzea Cuvântul Lui Dumnezeu, glasul Lui Dumnezeu, de unde îi sfătuia cum să meargă mai departe să biruiască pe duşmani, să fie hrăniţi cu mană cerească şi să ajungă la pământul făgăduinţei.
– Rep. Altarul mai înseamnă și simbolul jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, de bună seamă, iar sub oblăduirea altarului ne împărtășim cu sfintele taine!
– În Noul Testament, când Mântuitorul Hristos a venit ca să mântuiască lumea, El este Cel care îşi dă viaţa pentru noi, îşi varsă sângele pentru noi, iar sfântul altar devine locul în care Mântuitorul nevăzut se jerfeşte pentru noi. De aceea, la Sfânta Liturghie, noi sfinţim pâinea şi vinul, şi ele devin trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Acest trup şi acest sânge, rămân în sfântul altar permanent, pe sfânta masă, şi de acolo credincioşii se împărtăşesc pentru ca să primească viaţa veşnică. Ne-a spus Mântuitorul: «Cel care va mânca pâinea aceasta şi va bea vinul acesta, cel care va mânca trupul meu şi va bea sângele meu, are viaţă veşnică în el». Deci, nu putem să intrăm în Împărăţia Lui Dumnezeu, dacă nu ne împărtăşim cu sfintele taine!
– Rep. Marile sărbători creștine sunt numai prilejuri de a ne spovedi și a ne împărtăși?
– Întotdeauna, credinciosul se împărtăşeşte, mai ales în posturile mari. Iată, spre exemplu, ne împărtăşim la Naşterea Domnului, cu trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos, acel prunc Care s-a născut în iesle, iar apoi s-a răstignit pentru noi şi s-a Înălţat la ceruri. Tot pe sfânta masă sunt şi sfinţii mucenici, pentru că acolo în piciorul sfintei mese s-au pus părticele din trupul sfinţilor.
– Rep. Ce trebuie făcut ca oamenii să iubească mai mult biserica și să conștientizeze rolul bisericii în viața noastră pământească?
– Biserica face parte din viaţa noastră, nicăieri în altă parte nu găsim atâta viaţă ca în biserică, pentru că aici, aşa cum ne spune Mântuitorul, „am venit ca lumea viaţă să aibă, şi să aibă din belşug”! Deci, viaţa aceasta ne este dată prin sfânta biserică. Chiar dacă acasă la noi trăim câţiva ani de zile, după care Dumnezeu ne cheamă la El, murim, ne aduc la biserică, apoi ne aşează în cimitir, să aşteptăm viaţa veşnică. Ei, bine, noi acest lucru trebuie să-l căutăm. Mântuirea sufletelor noastre şi viaţa veşnică. Iar, ca să căutăm aceste lucruri, trebuie să iubim biserica!
– Rep. Nu este o atitudine ușor nihilistă, atunci când facem deosebirea între cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și cei care noi presupunem că nu Îl iubesc îndeajuns de mult?
– Trebuie să-L iubim pe Dumnezeu! Cel care nu iubeşte biserica, ne spune Sfânta Scriptură, va fi ruşinat de Domnul, iar la înfricoşata judecată, cei buni vor fi primiţi de către Tatăl Ceresc prin cuvintele: “Veniţi toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi veţi afla odihnă”! Iar cei care nu fac fapte bune, cei care nu-L iubesc pe Dumnezeu, cei care fac fapte rele, care înjură, care drăcuie, care blesteamă, care fură, care tâlhăresc, care mărturisesc strâmb împotriva oamenilor, aceia vor auzi glasul înfricoşător: “duce-ţi-vă de la mine blestemaţilor, în focul cel veşnic”!
– Rep. Înmulțirea în virtute a firii noastre omenești, ne apropie mai mult de Dumnezeu?
– Rânduielile bisericeşti sunt medicamente împotriva bolii sufletului nostru. De aceea, noi trebuie să ne înmulţim în virtute, nu în păcate! De multe ori Dumnezeu este răbdător şi aşteaptă ca pomul neroditor să dea roade! Altfel, îl va tăia şi îl va arunca pe foc!
– Rep. Rugăciunea este și o mulțumire adresată Lui Dumnezeu?
– Dumnezeu ne aşteaptă să ne întoarcem cu pocăinţă la el şi să ne lepădăm de tot ceea ce este întunecat, să lăsăm deoparte gâlceava, cearta, drăcuiala, vorbele de ocară, să ne înfrânăm întotdeauna de la minciună, să nu invidiem binele aproapelui, ci, dimpotrivă, să dovedim că suntem cu adevărat copii ai lui Dumnezeu, care judecăm cu milă şi cu îndurare. Să iubim biserica, să iubim credinţa, să-i învăţăm pe copii rugăciuni, să nu-i lăsăm să se culce fără să se închine, să spunem rugăciune când ne aşezăm la masă, iar pentru toate să-I mulţumim Lui Dumnezeu!
Oleg S. VOINEAGA
