Experimental le merge bine…

Experimentul la care am luat parte, involuntar, aproape împinsă de la spate de situaţie, m-a făcut să îmi dau seama de starea naţiunii de fapt, o stare în care planează prostia şi înşelătoria. Şi să nu spuneţi şi voi acum că „calul de dar nu se caută la dinţi” (scuzaţi-mi cacofonia forţată, aproape ironică). Ei bine vă spuneam zilele trecute că trebuie să ne întoarcem la origini şi uite aşa m-am gândit şi eu să fiu în trend cu lumea prezentului şi să caut sănătatea…în magazinele bio, căci aceste magazine au reuşit să îmi aducă, aparent, produsele de care aveam eu nevoie, pentru această „sănătate”. Şi cum, necum, am bătut în poarta lor, o zi, două, o săptămână două. Am devenit dependentă de aceste produse şi ei au devenit „dependenţi de banii mei”. Eu am renunţat la dependenţă, ei încă se mai luptă să scape. Şi ca orice român, care bate fierul cât e cald, aceşti „comercianţi” care promit că îţi redau sănătatea pe care nu ai avut-o niciodată, procedează la fel. În prima zi a experimentului, aş spune al lor, am cumpărat o pungă de tărâţe de ovăz cu 4, 5 lei, chiar în unele magazine 4 lei. Acelaşi gramaj, aceeaşi pungă de tărâţe peste nici două zile, 5 lei. Peste alte două zile 5, 5 lei şi uite aşa, ieri, înnebunită să cumpăr produsul, am rămas mască, când am constatat că aceşti vânzători de „licori minune” au scumpit punga de tărâţe şi au ajuns cu preţul la 6 lei. Întreb vânzătoarea câte astfel de pungi se cumpără pe zi şi mi se spune că aproximativ 50, adăugând faptul că este cel mai cumpărat produs din magazinul respectiv. Nu e de mirare preţul, aş spune. Şi uite aşa, experimentul lor funcţionează perfect, cobaiul, adică eu, reacţionând cum nu se poate mai bine. Cumpăr produsul chiar dacă are preţul pe care îl are, pentru că nu există alternative iar comercianţii spun, odată cu intrarea mea în magazin, că l-au prins pe Dumnezeu de picioare. Ei să vezi, cum o fi? Ce s-ar întâmpla mă întreb dacă aceste scumpiri, nocturne, s-ar aplica şi în cazul medicamentelor, în cazul produselor alimentare sau eu mai ştiu în cazul căror nevoi fundamentale. Nu m-ar mira într-o Românie în care deciziile se iau la minut iar consecinţele distrug o viaţă întreagă. Şi uite aşa, cu acest experiment, al lor, dezastruos şi aproape impecabil, mă reîntorc la principiul că „vreau o ţară, ca afară” vorba cântecului, o ţară în care clienţilor să nu li se fure identitatea odată cu intrarea în magazinul „de vise”. Sunt sigură că undeva aceste practici ar fi mai mult decât sancţionate, aici, în ţara lui Papură Vodă, încă se mai doarme în cizmele pline de noroi, căci nu am învăţat încă să ne trezim la realitatea…europeană. Şi uite aşa comercianţilor le merge bine, celor care cultivă ovăzul la fel, iar nouă, cetăţenilor de rând, ne merge…mai rău ca niciodată.