Preferatul minerilor

Un director a unei întreprinderi sau societăţi, mai ales economice, a fost dintotdeauna perceput de muncitori, fie ca un om obscur, fie (mai rar) ca un om popular. Dintr-un motiv sau altul, directorul este ştiut ca o persoană care se aşează adânc într-un fotoliu comod, dintr-un birou foarte luxos. Are la îndemână un frigider plin cu de toate, câteva telefoane moca, o secretară „bună rău”, şi un jeep cu geamuri întunecate. El nu se coboară la nivelul „prostimii”, dă dispoziţii, impune respect, uneori chiar teamă, sau de ce nu, chiar puţină teroare. Vorbeşte cu „mojicii” doar prin interpuşi, iar în audienţă primeşte numai dacă are chef şi e „pe-acolo”. Mai este ştiut de boss, cu leafă grea şi cu relaţii până la nivel de ministru. Acest personaj este prototipul celui care a lucrat numai la birou şi care nu a stat deloc sau nai deloc, printre muncitori. Se poate întâmpla uneori, ca şi un om dintre oameni, atunci când ajunge acolo sus, să uite de unde a plecat. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Daniel Antonie, directorul general al Diviziei Miniere, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Acest om, dacă a fost un inginer de teren, şi nu unul de birou, care să se clocească acolo în tenebrele birocraţiei, este văzut acum ca fiind un om activ, un om care trece pe la birou, doar din mers. Marea parte a timpului şi-l petrece prin cariere, printre mineri. Cu ei a crescut, de la ei a învăţat, la ei merge, pe ei îi iubeşte. Recenta întâlnire cu minerii de la Seciurile şi Bustuchin, demonstrează avantajul unei societăţi de a avea la conducere un om venit dintre oameni, şi care este în continuare, mai mereu prezent printre ei. Antonie, în loc să trimită o hârtie care să anunţe o situaţie oarecum nefavorabilă oamenilor de acolo, a mers în mijlocul lor, le-a explicat care este cea mai viabilă soluţie a momentului, iar minerii l-au înţeles şi l-au considerat ca pe un prieten care vrea doar binele. Ce-i drept, este ajutat şi de carisma sa, de vorba şi figura sa de om cumsecade. Seara fiind prezent într-o emisiune televizată, Daniel Antonie, directorul general al Diviziei miniere, primea SMS – uri de prietenie de la minerii din Seciurile şi Bustuchin, considerându-l ca pe un salvator al familiilor minereşti. Deşi activitatea se întrerupe vremelnic, în acea zonă, Antonie a decis ca niciun miner să nu îşi piardă serviciul. Asta le-a spus-o în mijlocul lor, cu strângeri de mână, cu prietenie şi cu omenia citită în ochi. Multe sunt problemele cu care se confruntă Divizia Minieră. O rezolvare poate fi posibilă întotdeauna, dacă există implicare, dacă se pune suflet, dacă există comunicare. Daniel Antonie îl are ca drept model profesional, pe Gavril Baican, genialul sau chiar legendarul fost director al SNLO, actual secretar de stat în Ministerul Economiei, cel care îl şi apreciază şi simpatizează pe mai tânărul său urmaş la funcţia de „General”. Din această relaţie, mineritul va avea numai de câştigat. Şi noi cu toţii.