spot_img
Altele
    AcasăEditorialPreviziunile Băncii Mondiale

    Previziunile Băncii Mondiale

    Cum era de aşteptat şi totodată cum părea foarte normal, de la Banca Mondială ne puteam aştepta să facă nişte previziuni referitoare la situaţia financiară mondială, sau chiar un studiu despre starea economică a lumii. Ne puteam aştepta să facă nişte estimări sau previziuni chiar cu bătaie lungă sau foarte lungă despre o relansare economică sau financiară, despre criza actuală sau apariţia altor crize în deceniile primului secol al mileniului trei. Dar de unde? Marele for financiar mondial a dat publicităţii o previziune apocaliptică pe durata a o sută de ani, cu estimări din cele mai pesimiste, chiar înfiorătoare. Parcă dorind să intre în analele de specialitate alături de Nostradamus, vechii mayaşi sau alţi profeţi mai mult sau mai puţin cunoscuţi, reprezentanţii Băncii Mondiale au purces să dea de ştire cum va arăta viaţa pe Pământ, chiar şi peste un veac. Previziuni apocaliptice au mai făcut şi alţi contemporani de-ai noştri, mai mult sau mai puţin avizaţi, dar cele făcute de respectivul for mondial par unele mai speciale, prin însuşi surprinzătoarea preocupare a celor de acolo. Totuşi, faţă de alţi prevăzători sau clarvăzători, estimările făcute de către Banca Mondială par ceva mai optimiste, deşi apocaliptice, fiindcă „specialiştii” băncii vorbesc despre o creştere a mediei temperaturii globale, numai cu patru grade în o sută de ani, în timp ce alţii dau sau scot previziuni şi mai cutremurătoare. Aş dori să am posibilitatea de a studia acele previziuni în ansamblul lor, să văd dacă specialiştii respectivi fac şi referiri clare şi explicite la modalităţile de evitare a încălzirii globale, care deja a început de multe decenii. Nu este cazul să intrăm în detalii despre efectele dezastroase deja cunoscute ale încălzirii globale, cum ar fi distrugerea stratului de ozon, poluarea excesivă, calamităţi naturale şi altele, dar aş vrea să văd ce soluţii dau reprezentanţii BM în această situaţie destul de gravă, deja creată. Un lucru este foarte clar. Mai multă căldură, mai mult dezastru. Mai mulţi oameni pe planetă, mai multe maşini, mai multe focuri sau centrale pe gaze, mai multă poluare, mai puţină viaţă. Sper că specialiştii BM să nu fi găsit ca o soluţie, reducerea numărului de oameni ai planetei, aşa cum s-au trezit vorbind alţi „specialişti”. Cea mai la îndemână soluţie, aşa cum bine ştim, este introducerea automobilului cu propulsie electrică. Ar fi o banalitate scoaterea pe piaţă a acestui automobil, cel puţin în fază de turism. Dovada o fac acele mijloace de transport de la gări, supermarketuri, obiective industriale şi altele. Oraşele planetei ar fi trebuit împânzite cu multe decenii în urmă de astfel de maşini. Propulsie electrică, reîncărcare din mers prin alternator, zero poluare. Dar nu se vrea. Nu vor regii petrolului care par a fi mână în mână cu marile bănci ale lumii, chiar şi cea mondială. Poate week-end-urile şi le fac prin coloniile spaţiale proprii, departe de orice poluare. În sfârşit, e poveste lungă despre astfel de oameni şi astfel de catastrofe. Era mai bine dacă „specialiştii” BM, ar fi făcut un studiu pe termen scurt şi lung, ce catastrofe s-ar întâmpla în cazul în care ar ajunge să conducă o ţară, nişte indivizi catastrofali, precum Dan Diaconescu sau Tudor Barbu…

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: