Stare de şoc în societatea civilă

Poporul român nu a ieşit în stradă pentru problemele sănătăţii, ci pentru problemele guvernării. Stima de sine a unei părţi din popor este alterată, motiv pentru care cei care participă la mitinguri o fac în primul rând din curiozitate şi din ideea că schimbarea „stăpânilor” poate aduce alte oportunităţi acelora care au pierdut startul. Din 1989 încoace poporul nu este nici mai sărac şi nici mai bogat decât atunci, însă, în mod cert, este mult mai bolnav decât atunci, nu numai fizic ci şi psihic. Mulţi români nu mai au repere atâta vreme cât în faţa lor sunt scoşi, ca la expoziţie, miliardari analfabeţi şi politicieni nepricepuţi. Nici opoziţia şi nici puterea nu sunt mai puţin vinovate pentru inducerea în sărăcie şi în deprimare a întregii naţiuni. Pentru că n-a avut cine să organizeze societatea civilă acţionează anapoda şi pentru că au fost mereu supuse tracasărilor organismele statului de drept sunt ele însele victime sigure ale galeriilor de ultraj sau ale bandelor de borfaşi. Ca unul care cunoaşte Bucureştiul, şi partea nocivă a marilor oraşe, ideea că organismele statului de drept ar fi vectori de manipulare reprezintă cea mai neinspirată apreciere din partea celor care se prezintă ca observatori la mitingurile împotriva preşedintelui. Clasa politică a clacat definitiv pentru că nici opoziţia nu va reuşi să tempereze oportunismul unora dintre noi fără să folosească forţa. Politicienii români au pierdut 22 de ani încercând să transforme politica în meserie, pentru că nu am văzut politician sărac şi nici foarte preocupat, decât la modul declarativ, de soarta ţării. În România nimeni nu-şi face socoteli şi pentru ceilalţi, ci doar pentru sine însuşi. Este clar că dacă un Victor Ponta vrea să devină premier pentru acest lucru se luptă în primul rând, la fel cum se luptă Emil Boc să nu îşi piardă postul. Poporul a găsit un laitmotiv şi un vinovat pentru toate relele din ţară, motiv pentru care iese în stradă şi scandează, „Jos Băsescu”. Cu doar doi ani în urmă peste cinci milioane de români l-au ales pe preşedinte într-o singură zi. Acest număr de susţinători nu poate fi egalat de adversari nici în două luni de miting. Cei care s-au păcălit sunt, evident, tot românii pentru că dacă n-au ales bine nici nu pot reproşa cuiva pentru alegerea lor. Rămâne o singură necunoscută, pentru că evident preşedintele nu va pleca şi nici Parlamentul nu va fi dizolvat, voinţa Parlamentului de a accepta un nou Guvern care să scoată ţara din criză. Notă: criza nu este un cutremur, ci doar o stare de rău, care se poate alerta şi mai mult dacă în ţară se instalează anarhia. Primul pas spre instaurarea ei este slăbiciunea statului şi acceptarea stării de nesiguranţă, un mediu profitabil borfaşilor. Oamenii cinstiţi ar trebui să se retragă din decor şi să-i oblige pe politicieni să-şi facă temele pentru ca preşedintele să nu acţioneze singur.